UE ar putea rămâne cea mai mare piață pentru semințele oleaginoase ucrainene. Ce impact ar putea avea asupra României

UE ar putea rămâne cea mai mare piață pentru semințele oleaginoase ucrainene. Ce impact ar putea avea asupra României

Pentru anul de marketing 2024/25, USDA estimează exporturi de 300.000 de tone de floarea-soarelui, similare cu cele realizate anul trecut, de 2,9 milioane de tone de soia, cu 7% mai mult decât anul trecut și 3,6 milioane de tone de semințe de rapiță, cu 22% mai mult față de anul trecut.

Mare parte din marfă ar putea ajunge, ca și în anii trecut, în UE, fie pentru a fi consumată fie pentru a pleca mai departe în afara blocului comunitar.

„Se așteaptă ca UE să rămână cea mai mare piață pentru semințele oleaginoase ucrainene”, spun analiștii USDA în contextul în care, de la suspendarea temporară a taxelor de import și a contingentelor la exporturile agricole ucrainene către UE, stabilite inițial prin Regulamentul 2022/870 de către Parlamentul European și Consiliu în iulie 2022, semințele oleaginoase ucrainene au fost exportate cu precădere pe piața europeană, în special în România.

Ce înseamnă exporturi ucrainene mai mari pentru România

Cu mențiunea că pentru unele dintre aceste exporturi este posibil ca România să nu fie destinația finală ( astfel de date nu sunt colectate), țara noastră este conform datelor din anul de comercializare 2022/2023 cel mai mare importator de rapiță și de semințe de floarea-soarelui și al treilea cel mai mare importator de semințe de soia, după Turcia (31,5%) și Egipt (15,8%).

Mai exact, în anul comercial 2022/2023 ( care a debutat în iunie 2022), România a cumpărat din Ucraina 25,8% din cantitatea totală importată de UE 27, adică 883.000 de tone, față de 0,1 mii tone cu un an în urmă. Urmează Polonia, cu 22,2% din importurile UE și Germania cu 13,2%. în perioada august-decembrie 2023 însă, România nu figurează cu importuri de rapiță din Ucraina. Aceasta și în contextul în care, începând cu 13 octombrie 2023 și până la 30 iunie 2024, în țara noastră este în vigoare un OUG (84/2023) prin care sunt permise importurile de grâu, porumb, semințe de rapiță, semințe de floarea-soarelui din Ucraina doar în baza unor licențe.

De asemenea, România a importat anul comercial trecut (septembrie 2022-august 2023) 507.500 de tone de semințe de floarea-soarelui, cu 54,9% mai mult decât în 2021/2022, adică 27,3% din cantitatea totală livrată de Ucraina peste granițe. Însă, cum începând cu 13 octombrie 2023, România permite importurile de semințe de floarea-soarelui doar în baza unor licențe eliberate de Ministerul Agriculturii, în perioada septembrie-decembrie 2023, România nu figurază printre importatori.

Nu în ultimul rând, România a cumpărat anul comercial trecut ( septembrie 2022-august 2023) din statul vecin 390.800 de tone de semințe de soia, adică 12,6% din cantitatea totală exportată de Ucraina. La această cantitate se adaugă alte 141.800 tone cumpărate de România în perioada septembrie-decembrie 2023, cantitate cu 24,5% mai mică decât în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care România permite importurile de soia din Ucraina, fără vreo îngrădire.

Ucraina este un important exportator net de produse agricole de bază în vrac, inclusiv toate cerealele și semințele oleaginoase importante. Statul vecin depinde în mod critic de accesul la porturi și rute maritime pentru a asigura o logistică eficientă din punct de vedere al costurilor a unor volume mari de semințe oleaginoase, uleiuri și făină.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top