Ministerul Energiei: Facturile la gaze naturale s-au ieftinit în aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%

Ministerul Energiei: Facturile la gaze naturale s-au ieftinit în aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%

„Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electrică. Faţă de preţul maxim prevăzut de plafon, preţurile facturate la gaze naturale sunt cu până la 25% mai mici. De exemplu, preţul practicat de principalul furnizor de gaze naturale pentru consumatorii casnici este 0,23381 lei/ kWh (preţul maxim plafonat fiind de 0,310 lei/kWh)”, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis către Agerpres.

De asemenea, la energie electrică, pentru clienţii casnici cu un consum mai mare de 300 kWh/lună, scăderile aplicate de principalii furnizori ajung până la 15% faţă de preţul maximal de 1,3 lei/kWh.

„Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze naturale. Vă reamintesc că pe 28 martie am declarat public, după şedinţa de Guvern, că românii vor primi facturi mai mici la energie. Am susţinut ferm şi bine fundamentat pe baza analizelor pe care le-am făcut şi pe care le-am promovat prin actualizarea mecanismului de compensare-plafonare (OUG 27/2022). Ceea ce pentru mine a fost certitudine încă de la momentul promovării în Guvern a noului mecanism, se confirmă astăzi prin facturi. Am susţinut întotdeauna: statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar şi cum este necesar. Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm şi să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, în comunicatul citat.

Guvernul a adoptat, pe 28 martie, modificări ale OUG 27/2022 prin care a fost eliminată taxa pe soare pentru prosumatori şi a actualizat schema de sprijin pentru toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale. Astfel, aceste modificări vor duce la scăderea preţului cu care producătorii vând fără a fi supraimpozitaţi de la 450 de lei/MWh la 400 de lei/MWh pentru energie electrică, respectiv de la 150 de lei/MWh la 120 de lei/MWh pentru gaze naturale.

Burduja a reamintit că românii plătesc printre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la energie electrică şi gaze naturale, după cum reiese şi din datele Eurostat.

Conform datelor publicate pe 25 aprilie de Oficiul de statistică al Uniunii Europene, preţul gazelor naturale pentru gospodăriile din România (0,0563 de euro/kWh) a fost al treilea cel mai mic preţ din UE şi la jumătate faţă de preţul mediu înregistrat la nivelul Uniunii (0,1125 de euro/kWh). Totodată, la energie electrică, preţul plătit în România (0,1782 de euro/kWh) a fost al cincilea cel mai mic preţ din UE şi mult sub media europeană (0,2847 de euro/kWh).

Cele trei ţări cu cele mai mici preţuri la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE, în a doua jumătate a anului 2023, au fost Ungaria, Croaţia şi România. Pentru gospodăriile din UE, preţurile la energie electrică în a doua jumătate a anului 2023 au fost cele mai mici în Ungaria, Bulgaria, Malta, Croaţia şi România.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top