Nokia relansează celebrul model 3210, după 25 de ani. Are jocul Snake și costă 349 lei

Nokia relansează celebrul model 3210, după 25 de ani. Are jocul Snake și costă 349 lei

Potrivit unui comunicat al HMD, „dumbphone”-urile (telefoanele cu taste și funcții de bază) încep să devină din nou populare, fiindcă oamenii caută să se întoarcă la simplitatea vremurilor de altă dată. În 2023, vânzările modelului cu clapetă Nokia 2660 Flip s-au dublat și cei ce la HMD se așteaptă la o creștere susținută a vânzărilor de telefoane clasice în 2024.

Aceste dispozitive sunt o soluție pentru detoxifierea digitală („digital detox”) într-o lume în care aproape  patru din zece dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16-24 de ani (38%) sunt îngrijorați că petrec prea mult timp pe smartphone-uri.1

Lars Silberbauer, CMO al Human Mobile Devices (HMD), a declarat: „Modelul Nokia 3210, un telefon emblematic, se întoarce în mijlocul exploziei la nivel global a popularității «dumbphone»-urilor, consumatorii căutând un echilibru între timpul petrecut în fața ecranelor și detoxifierea digitală. Nucleul filosofiei din spatele Nokia 3210 este simplitatea, ceea ce le oferă utilizatorilor spațiu pentru a fi complet prezenți în realitate. De fapt, uitați de termenul de «dumbphone»; acesta e «fun phone»-ul anului 2024.”

Nokia 3210 s-a lansat acum un sfert de secol și a devenit foarte repede un succes, conectând milioane de oameni. În 2024 se întoarce, dar de data aceasta scopul este de a deconecta oamenii de ecrane.

Ben Wood, Fondator ald Muzeului Telefoanelor Mobile („Mobile Phone Museum”) a spus: „Modelul Nokia 3210 original are un loc foarte special în inimile multor consumatori, fiind cel mai bine vândut telefon mobil din toate timpurile. Este produsul perfect pentru a da un aer nou erei moderne, având totodată o istorie impresionantă, dar și un design emblematic. Nokia 3210 este considerat unul dintre cele mai importante terminale de telefonie mobilă din istorie și a fost îndrăgit de foarte multe persoane, multe dintre care au avut ca prim telefon mobil acest model. Este un suflu modern adus acestui design clasic, care vine odată cu sărbătorirea unui sfert de secol de la lansarea originalului și cu siguranță acest lucru va atrage privirile.”

Adus la zi pentru noile generații, modelul Nokia 3210 reimaginat are un design retro, dar elegant. Vine cu toate funcțiile esențiale pe care le aștepți de la un telefonic clasic, inclusiv o cameră de 2 MP, cu bliț (care poate fi folosit și pe post de lanternă) și o baterie de 1450 mAh2. Noul model Nokia 3210 vine cu 4G.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top