Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe este esenţială în viitoarea PAC

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe este esenţială în viitoarea PAC

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale pe care comisarul o realizează în România, în perioada 13 – 14 mai. Principalele subiecte aflate pe agenda discuţiilor au vizat: prelungirea perioadei şi creşterea plafonului cadrului temporar de criză şi de tranziţie pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, majorarea sprijinului şi suplimentarea plafonului privind ajutoarele de minimis în sectorul agricol, precum şi derogarea pentru neonicotinoide în vederea protejării culturilor de primăvară.

În cadrul discuţiilor, comisarul Wojciechowski a apreciat evoluţia pe care ţara noastră a avut-o ca producător agroalimentar în ultimul deceniu, considerând esenţial ca fermierii din România să continue să producă în cantităţi mari şi cu cele mai sustenabile metode, în beneficiul pe termen lung al economiilor regionale, al pieţei UE şi al securităţii alimentare mondiale.

Unul dintre punctele aflate pe agenda discuţiilor a vizat eligibilitatea achiziţiei animalelor de reproducţie, în acest sens ministrul Barbu subliniind că dezvoltarea zootehniei este esenţială pentru a valorifica cerealele obţinute pe plan local şi pentru a spori autosuficienţa în producţia de carne, lapte şi alte produse de origine animale. Barbu a precizat că solicită sprijinul CE în ceea ce priveşte necesitatea modificării Regulamentului UE 2115/2021, respectiv art. 73, în vederea introducerii eligibilităţii achiziţiei animalelor de reproducţie.

Referitor la acordarea derogărilor pentru utilizarea neonicotinoidelor, şeful de la Agricultură a spus că România solicită modificarea Regulamentelor 783, 784 şi 785/2018 „în sensul completării cu excepţia de utilizare a neonicotinoidelor la tratamentul pentru sămânţa folosită la înfiinţarea culturilor în anumite regiuni, unde se identifică depăşirea Pragului Economic de Dăunare al dăunătorilor de sol”.

„Este foarte important pentru fermierii români să poată folosi în continuare cele trei substanţe neonicotinoide interzise, care nu au înlocuitori adecvaţi. În acest sens, România va propune în cadrul Consiliului de Miniştri o solicitare de modificare a Regulamentelor mai sus menţionate, împreună cu toate argumentele tehnice necesare. Este importantă pentru România acordarea în continuare a derogărilor pentru neonicotinoide”, a adăugat el.

De asemenea, oficialul român a punctat importanţa adoptării următoarelor măsuri: o susţinere financiară bugetară mai consistentă a Politicii Agricole Comune (PAC), corelarea bugetului pus la dispoziţie cu cerinţele pentru fermieri şi identificarea de soluţii pentru o simplificare reală a mecanismelor de implementare a acestei politici, utilizarea integrală a fondurilor alocate PAC, reducerea sarcinii administrative în aplicarea condiţionalităţilor de către fermieri în contextul dificultăţilor şi a incertitudinilor excepţionale cauzate de conflictele din vecinătatea Uniunii, a fenomenelor meteorologice extreme şi, într-un context economic dificil, amânarea aplicării condiţionalităţii sociale, care pune presiune suplimentară pe fermieri şi necesită mai mult timp pentru a putea fi pusă în aplicare.

Totodată, ministrul Barbu a subliniat oportunitatea de a fi evaluate următoarele elemente esenţiale pentru producătorii agricoli din ţara noastră: sprijin egal pentru toţi fermierii din statele membre ale UE, menţinerea unui buget consistent al plăţilor directe din Pilonul I, acestea fiind vitale în garantarea veniturilor şi securităţii alimentare. În viitoarea PAC, este esenţială asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din UE, acestea fiind vitale în asigurarea veniturilor şi securităţii alimentare.

Comisarul european pentru agricultură a fost însoţit de şeful de cabinet, Andreas Schneider, iar din delegaţia Comisiei Europene au făcut parte Mara Roman, şefa interimară a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, alături de alţi decidenţi ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

La întâlnire, alături de ministrul Agriculturii, s-au aflat secretarii de stat Violeta Muşat şi Adrian Pintea, secretarul general Mihai Puţintei, directorul general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală, Dana Rebega, directori ai direcţiilor de specialitate din MADR, precum şi directorul general al APIA, Cornel Turcescu, şi Cristiana Constantinescu, director în cadrul AFIR.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top