Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ziua în care este organizată „Noaptea Muzeelor”

Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ziua în care este organizată „Noaptea Muzeelor”

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când a început organizare „Nopții Muzeelor” în România.

Sindicaliștii din Cultură își motivează gestul prin tratamentul umilitor și discriminatoriu la care sunt supuși angajații din acest domeniu de către Guvernul României și Ministerul Culturii, care au făcut mai multe serii de promisiuni, pe care apoi nu le-au mai onorat.

„În fața atâtor amânări, ne vedem nevoiți să oferim guvernanților un eveniment memorabil – la fel de “aniversar” – “Noapte în Muzeele din România”.
Astfel, pe 18 mai vom protesta la București după următorul program:
Ora 16:00 – întâlnire în fața Bibliotecii Naționale – adresa Bulevardul Unirii 22
Ora 16:00 – 19:00 – Pichetare Ministerul Culturii
Ora 19:00 – 23:00 – protest Piața Victoriei / Guvern”, se precizează în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a CNS Cartel Alfa.

Federația Sindicală Națională CULTURMEDIA solicită în continuare măsuri de urgență pentru:

Remedierea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea, de urgență, în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice;
Alocarea unui buget de 0.9% din PIB sectorului cultural cu o justă repartizare către instituțiile muzeale și biblioteci;
Remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile culturale – egalizarea cu instituțiile de spectacol;
Indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instițuțiile de cultură, cu rata inflaţiei, pentru păstrarea puterii de cumpărare a lucrătorilor;
Plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activități generatoare de venituri proprii) precum și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene;
Plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzeele și bibliotecile publice și compensații financiare pentru personalul care își sacrifică viața de familie lucrând permanent sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală;
Respectarea, consultarea și implicarea partenerilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu;
Contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate pentru instituțiile muzeale publice și pentru bibliotecile publice;
Deblocarea posturilor vacante și suplimentarea schemelor de funcții la instituțiile muzeale care nu își pot desfășura corespunzător activitatea din cauza deficitului cronic de personal.

Mai multe muzee din țară au anunțat că nu vor participa în acest an la evenimentul „Noaptea Muzeelor”, printre instituțiile bucureștene care vor lipsi de la eveniment numărându-se Muzeul Naţional de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Muzeul Municipiului Bucureşti.

Nici muzeele din Baia-Mare, Satu-Mare, Bistrița, Suceava, Botoșani, Piatra-Neamț, Vaslui, Tulcea, Slatina, Târgoviște, Rm. Vâlcea, Brăila, Buzău și Hunedoara nu vor organiza evenimentul „Noaptea Muzeelor”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top