Angajații din Protecția Mediului, ONRC, Arhivele Naționale, CNCD și Sport și Tineret vor protesta joi în Piața Victoriei împotriva discriminărilor salariale

Angajații din Protecția Mediului, ONRC, Arhivele Naționale, CNCD și Sport și Tineret vor protesta joi în Piața Victoriei împotriva discriminărilor salariale

„Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol – filiala Arhivele Naţionale ale României, Sindicatul Salariaţilor din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării – CNCD şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST – afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical – organizează un miting de protest contra inechităţilor şi discriminărilor salariale existente în domeniile de activitate reprezentate. Joi, 23 mai 2024, ora 13:30, sindicatele Publisind organizează Miting de Protest în faţa Piaţa Victoriei”, se arată într-un comunicat al Publisind, relatează Agerpres.

Potrivit sindicaliştilor, veniturile salariaţilor din aceste instituţii sunt menţinute deliberat la niveluri care nu reflectă complexitatea muncii sau care în anumite situaţiei sunt chiar sub limita subzistenţei.

„Cu toate acestea, precum şi în condiţiile în care nu se fac încadrări corespunzătoare, angajatorii pretind performanţă, impun muncă suplimentară şi alocă constant extrasarcini, în schimb salariaţii au de respectat o serie de interdicţii specifice profesiilor. Revendicăm – respectul cuvenit profesiilor noastre!” se precizează în comunicatul citat.

Citește și:

Sursa foto: Publisind.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top