Ministrul german al Apărării cere ca armata să fie pregatită să lupte într-un eventual război care ar putea fi declanșat în 2029

Ministrul german al Apărării cere ca armata să fie pregatită să lupte într-un eventual război care ar putea fi declanșat în 2029

„Trebuie să fim pregătiţi pentru război în 2029”, a spus politicianul social-democrat într-o sesiune de interpelări adresate Guvernului în camera inferioară a Parlamentului german.

„Trebuie să acţionăm ca element de descurajare pentru a evita să se întâmple ce este mai rău”, a indicat ministrul Boris Pistorius. Pentru aceasta, a precizat el, finanţele, echipamentele militare şi personalul sunt esenţiale.

De asemenea, „în caz de urgenţă avem nevoie de tineri bărbaţi şi femei care să poată apăra această ţară”, a continuat ministrul, care consideră necesar în acest scop să fie concepută „o nouă formă de serviciu militar”, ce „nu poate fi complet liberă de obligaţii”, adică nu poate fi doar un stagiu militar voluntar.

Germania a renunţat în anul 2011 la serviciul militar obligatoriu, dar ministrul Boris Pistorius a promis că va prezenta curând propuneri în vederea unei posibile reintroduceri a acestui serviciu, măcar într-o formă parţială.

Pe de altă parte, el a promis că Germania nu va trimite soldaţi în Ucraina, răspunzând unei întrebări adresate de un deputat al extremei drepte care a amintit intenţiile Guvernului francez de a trimite instructori militari în această ţară. „Răspunsurile la întrebările dumneavoastră sunt „nu” şi „nu””, a asigurat ministrul german al Apărării.

Sursa foto: Wikipedia

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top