Germania încearcă să împiedice sau să atenueze tarifele UE împotriva automobilelor electrice chineze

Germania încearcă să împiedice sau să atenueze tarifele UE împotriva automobilelor electrice chineze

Oficialii de la Berlin sunt optimişti că UE va putea găsi o soluţie cu ocazia unor discuţii directe cu China, a spus una dintre surse care a dorit să îşi păstreze anonimatul pentru că discuţiile sunt confidenţiale.

Încă înainte de anunţul venit miercuri de la Comisia Europeană, cea mai mare economie a Europei a susţinut că există loc pentru un acord cu China înainte de intrarea în vigoare a noilor tarife, la data de 4 iulie. Oficialii germani cred că există spaţiu de manevră şi susţin că au şi aliaţi în blocul comunitar, a spus o altă sursă, subliniind că nu doar China dar şi UE vor trebui să facă concesii pentru un acord.

Miercuri, Comisia Europeană a înştiinţat mai mulţi constructori auto chinezi, inclusiv giganţii BYD Co., Geely Automobile Holdings Ltd. şi SAIC Motor Corp., de impunerea unor tarife vamale suplimentare, care vor ajunge până la 48%, începând de luna viitoare, pentru importurile de automobile electrice. După introducerea tarifelor provizorii, Bruxelles-ul va avea la dispoziţie patru luni pentru a impune tarife definitive. Însă, statele membre vor putea să elimine aceste tarife dacă cel puţin 15 ţări membre, reprezentând minimum 65% din populaţia UE, se vor opune.

Autorităţile chineze au ameninţat cu represalii în sectoarele agricultură, aviaţie şi autoturisme cu motoare de mare putere, subliniind că sunt profund dezamăgite şi se opun cu vehemenţă măsurilor cu privire la automobilele electrice. Orice măsuri de represalii din partea Chinei ar putea afecta producătorii germani, inclusiv constructorii de automobile Volkswagen AG, Mercedes-Benz Group AG şi BMW AG, care se bazează puternic pe vânzările realizate pe cea mai mare piaţă auto din lume.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a spus imediat după anunţarea deciziei Bruxelles-ului că „avem acum o oportunitate să încercăm, şi sperăm să şi reuşim, să oprim” ameninţarea unei escaladări a tarifelor.

Habeck va călători săptămâna următoare în China şi intenţionează să discute acest subiect cu oficialii guvernamentali de la Beijing. Ministrul german a spus încă de la finele lunii aprilie că o decizie cu privire tarifele impuse Chinei nu ar trebui să fie una automată şi că, în cele din urmă, ar trebui să fie adoptată de politicieni.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top