Avionul cu Vladimir Plahotniuc a aterizat la Chișinău: fostul lider PD, escortat în cătușe spre Penitenciarul nr. 13

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a revenit astăzi în Republica Moldova, după ce a fost extrădat din Grecia. Avionul său a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 9:25, iar momentul coborârii a fost unul spectaculos: Plahotniuc a fost scos în cătușe și escortat de oamenii legii, sub privirile pasagerilor și ale avocatului său. Ulterior, acesta a fost urcat într-o dubiță și transportat direct la Penitenciarul nr. 13.

În fața aeroportului s-au adunat câțiva susținători, însă prezența forțelor de ordine a fost mult mai vizibilă. Presa a surprins cel puțin șapte mașini de poliție poziționate în fața închisorii, semn al măsurilor stricte de securitate. Ministrul Justiției a confirmat că lui Plahotniuc i-a fost pregătită o celulă separată, invocând motive de securitate și prevederile Codului de executare pentru foștii demnitari.

Procurorii au anunțat că pe 26 septembrie, Plahotniuc ar putea fi adus în fața magistraților, pentru ca judecătorii să decidă dacă va fi judecat separat în dosarul „furtul miliardului”. Ultima ședință a fost amânată din cauza problemelor medicale ale avocatului din oficiu. Potrivit acuzațiilor, Plahotniuc ar fi beneficiat direct de peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro din frauda bancară.

Fostul lider democrat a fost reținut la Atena pe 22 iulie, alături de Constantin Țuțu. La îmbarcare, Plahotniuc a prezentat un pașaport fals pe numele „Kirsanov”, fapt care a atras atenția autorităților. Ulterior, Grecia a aprobat trei cereri de extrădare venite din partea Republicii Moldova, care îl vizează în multiple dosare penale.

Pe lângă „Frauda bancară”, Plahotniuc este acuzat în dosarul „Metalferos” pentru organizarea unei rețele criminale, escrocherie și spălare de bani, prejudiciul estimat depășind 1,2 miliarde de lei. De asemenea, numele său apare și în dosarul „Kuliok”, alături de Igor Dodon, dar și în schema privind achiziția frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte, unde banii ar fi fost direcționați prin companii offshore din Cipru, Hong Kong și Emiratele Arabe Unite.

În total, autoritățile au stabilit că Plahotniuc deținea cel puțin șapte identități și 21 de acte false, provenind din mai multe state, inclusiv Ucraina, România, Rusia, Vanuatu și Irak. În ciuda acuzațiilor, oligarhul respinge toate învinuirile și susține că este victima unei persecuții politice. Procesul său este privit ca unul dintre cele mai importante teste pentru justiția din Republica Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *