ANPC a închis activitatea și a amendat cu 15.000 de lei compania care fabrică produsele de patiserie „Cămara Noastră – Poftă de România” pentru Lidl

ANPC a închis activitatea și a amendat cu 15.000 de lei compania care fabrică produsele de patiserie „Cămara Noastră – Poftă de România” pentru Lidl

Începând cu primele zile ale anului 2024, autoritatea a început derularea unei ample campanii de verificare a modului în care brandurile proprii, declarate a fi româneşti, ale marilor lanţuri de magazine, respectă exigenţele impuse de brandul ales şi de semnificaţia acestuia.

Acţiunile de control au început cu „Gusturi româneşti”, brand propriu al lanţului de magazine Mega Image, şi „Cămara Noastră – Poftă de România”, care aparţine lanţului de retail Lidl.

După desfăşurarea controlului în cadrul magazinelor marilor retaileri, verificările comisarilor ANPC continuă, mergând pe lanţul de distribuţie, până la locaţiile în care articolele comercializate sub aceste mărci au fost produse.

„Scopul campaniei este acela de a se putea certifica folosirea exclusivă a ingredientelor româneşti la realizarea acestor produse, comercializate sub branduri cu încărcătură emoţională naţională, şi la care se folosesc reţete binecunoscute şi apreciate de către români”, subliniază ANPC.

Astfel, comisarii ANPC au verificat, până în acest moment, operatorul economic producător al produselor de patiserie comercializate sub marca „Cămara Noastră – Poftă de România”, respectiv SC Patisgal S.R.L., din Galaţi.

Pentru abaterile de la legislaţia în vigoare, echipele de control au aplicat următoarele sancţiuni: două amenzi contravenţionale în valoare totală de 15.000 de lei; un avertisment; oprirea temporară a prestării de servicii în secţia de producţie patiserie; propunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte; propunerea măsurii de închidere temporară a unităţii pentru o perioadă de până la șase luni.

”Cine nu are în cămară un şoricel, poate lua din «cămara noastră». Adevărată poftă de România! Cred că l-au ucis fursecurile «limbă de pisică»! Dacă nu ar fi tragic, ar putea fi chiar comic! Mă întreb dacă măcar defunctul şobolan este românesc?! Poftă de România!”, a declarat Horia Constatinescu, preşedintele ANPC.

Principalele deficienţe constatate au fost utilizarea unor spaţii neigienizate, în care s-a semnalat prezenţa rozătoarelor moarte şi a pânzelor de păianjen, folosirea unor agregate frigorifice deteriorate, cu rugină, chedere neigienizate şi rupte, cu depuneri de mucegai pe ventilatoare, utilizarea unor materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită sau fără elemente de identificare, folosirea unor practici comerciale incorecte prin neînscrierea pe ambalajul unor produse a tuturor ingredientelor utilizate la fabricaţie (ex.: uleiuri vegetale parţial hidrogenate de palmier şi shea).

Verificările vor continua şi în perioada următoare, subliniază ANPC.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top