Președintele Asociaţiei Energia Inteligentă a vorbit despre prelungirea obligativității de montare a repartitoarelor de căldură.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a vorbit despre prelungirea termenului de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură, până la finalul acestui an, dar și despre soluția de compromis pe care o reprezintă aceste repartitoare în vederea măsurării și facturării energiei termice din sistemul centralizat.
”Trebuie să plecăm de la două elemente importante. În primul rând, este foarte importat să măsurăm ceea ce consumăm. Ori de câte ori nu măsurăm ceea ce consumăm, există posibilitatea, planează acea situație că, de fapt, am fost înșelați, că nu este ceva corect. Este absolut normal, corect ca ceea ce consumăm să fie măsurat.
Acum, având în vedere sistemele de termoficare construite în România, niște sisteme care sunt dezvoltate pe verticală, țevi de aducțiune a energie termice care trec dintr-un apartament în altul pe verticală, modalitatea de a măsura energia termică este destul de redusă”, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, la ”Totul despre bani”.
Repartitoarele, ”soluția de compromis” pentru moștenirea sistemului termic
”Nu am aceeași variantă pe care aș avea-o dacă aș avea o coloană de tur, pe hol, iar din această coloană mi-ar intra în fiecare apartament, așa cum se întâmplă cu gazul natural sau cu apa, câte un racord care să fie conectat la un sistem de măsurare performant încât oamenii să știe ce consumă.
Avem această metodă a repartitoarelor care reprezintă o soluție de compromis pentru acest sistem vertical. În momentul în care nu faci această măsurătoare, există oricând șansa ca tu să plătești energia vecinilor.
Ori, din acest punct de vedere, cred că este important ca nou să plătim ceea ce consumăm, iar elementele care se vehiculează, cum că aceste repartitoare viciază cantitatea de energie termică, nu sunt adevărate”, a mai spus Dumitru Chisăliță.
Totodată, a ținut să puncteze că, deși ”nu este cel mai bun sistem de măsurare, nu este sistemul perfect, este ceea ce putem să folosim în cazul acestor tipuri de construcții, de sisteme pe care le-am moștenit dinainte de 1989”.
Citește și:
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe