Sancţiuni de peste 20 milioane de lei pentru abateri de la aplicarea prevederilor RO e-Transport, în primele zile din iulie

Sancţiuni de peste 20 milioane de lei pentru abateri de la aplicarea prevederilor RO e-Transport, în primele zile din iulie

„Începând cu 1 iulie a.c., ANAF prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală desfăşoară ample acţiuni de control în trafic. Sunt vizate respectarea prevederilor legale impuse de sistemul RO e-Transport în ceea ce priveşte deţinerea codurilor UIT pentru bunurile care fac obiectul monitorizării şi aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilicite pe timpul transportului

Talcul a fost clasificat de OMS ca un produs probabil cancerigen

Talcul a fost clasificat de OMS ca un produs probabil cancerigen

Experţii de la Agenţia internaţională de cercetări asupra cancerului (IARC), reuniţi în oraşul francez Lyon, au publicat rezultatele studiilor lor vineri în revista The Lancet Oncology. Ei au clasificat talcul, un mineral natural extras din numeroase regiuni ale lumii, ca fiind „probabil cancerigen” pentru oameni, având în vedere în special o combinaţie de dovezi limitate

Lege: Actele juridice în format electronic, cu semnătură electronică – aceleaşi efecte juridice ca în format letric

Lege: Actele juridice în format electronic, cu semnătură electronică – aceleaşi efecte juridice ca în format letric

Actul normativ stabileşte condiţiile utilizării semnăturii electronice, sigiliului electronic, mărcii temporale electronice şi documentelor electronice cărora li s-a aplicat o semnătură electronică, o marcă temporală electronică sau un sigiliu electronic, precum şi condiţiile prestării serviciilor de încredere şi atribuţiile autorităţilor şi instituţiilor publice în acest domeniu. Legea prevede crearea unui cadru juridic general şi predictibil

De ce a dat Sebastian Damian (3 Oaks Gaming) Londra pe București: “Nu are nicio logică. Calitatea vieţii este alta”

De ce a dat Sebastian Damian (3 Oaks Gaming) Londra pe București: “Nu are nicio logică. Calitatea vieţii este alta”

De ce a dat Sebastian Damian (3 Oaks Gaming) Londra pe București: “Nu are nicio logică. Calitatea vieţii este alta” Sebastian Damian, directorul 3 Oaks Gaming, o companie IT care dezvoltă jocuri de noroc, a explicat de ce a luat decizia de a părăsi Londra, mutându-și afacerea în București. “Am studiat în România, apoi am

Apa Nova a plătit dividende de peste 13,3 milioane de lei către Primăria Capitalei

Apa Nova a plătit dividende de peste 13,3 milioane de lei către Primăria Capitalei

Această sumă este echivalentă cu peste 2,6 milioane de euro și reprezintă contravaloarea dividendelor aferente exercițiului financiar 2023. “Achitarea acestei obligații contractuale reprezintă o dovadă concretă a angajamentului nostru ferm față de parteneri și bucureșteni. Prin plata dividendelor, Apa Nova București reiterează atât responsabilitatea sa financiară, cât și determinarea de a fi un pilon de

Industria de fast fashion, piață de miliarde de dolari. Shein și Temu, în vizorul autorităților europene

Industria de fast fashion, piață de miliarde de dolari. Shein și Temu, în vizorul autorităților europene

Conceptul fundamental care stă la baza industriei fast fashion este, de fapt, introducerea cât mai rapidă pe piață a unor modele de haine noi și ieftine. Spre deosebire de moda sustenabilă sau „lentă”, care se ocupă cu producția de articole vestimentare durabile, fast fashion-ul este înlocuit rapid cu noi tendințe, ducând astfel la consumerism excesiv.

Volkswagen critică decizia UE de a impune suprataxe pentru importurile de vehicule electrice chineze

Volkswagen critică decizia UE de a impune suprataxe pentru importurile de vehicule electrice chineze

„Efectele negative ale acestei decizii devansează orice posibile avantaje pentru industria auto european şi în special pentru Germania”, a transmis grupul Volkswagen, în contextul în care producătorii germani de automobile, care exportă o parte importantă din modelele lor în China, se tem de represaliile Beijingului, scrie Agerpres. Comisia Europeană a concluzionat că lanţul de producţie

Scroll to Top