Alegeri 2024. Sute de de incidente în toată țara și zeci de dosare penale. S-a încercat coruperea alegătorilor

Alegeri 2024. Sute de de incidente în toată țara și zeci de dosare penale. S-a încercat coruperea alegătorilor

Au fost aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 53 de avertismente şi 17 amenzi în valoare de 21.300 de lei. De asemenea, s-au întocmit dosare penale cu privire la 31 de posibile infracţiuni. ” Din punct de vedere a frecvenţei faptelor sesizate, aproximativ 73 la sută au vizat continuarea acţiunilor de promovare electorală după încheierea

Zabka a deschis primele trei magazine Froo din România. Urmează alte opt în București, printre care și un flagship. Cum arată FOTO

Zabka a deschis primele trei magazine Froo din România. Urmează alte opt în București, printre care și un flagship. Cum arată FOTO

Zabka a pus Bucureștiul pe hartă și a deschis deja trei magazine Froo în București. Primul a fost deschis în cadrul Pieței Progresul, iar altele două au fost deschise pe strada Liviu Rebreanu (foto Economica.net ) și pe Calea Moșilor. Magazinele au un program de funcționare zilnic, de la 7 dimineața la zece seara și

Prim-ministrul slovac Robert Fico a votat în spital la alegerile europarlamentare. El nu a uitat să acuze Occidentul că provoacă Rusia

Prim-ministrul slovac Robert Fico a votat în spital la alegerile europarlamentare. El nu a uitat să acuze Occidentul că provoacă Rusia

Imaginea de pe contul său de Facebook îl arată în picioare, sprijinit într-o cârjă, introducând buletinul de vot într-o urnă aşezată pe un birou, în salon. El a profitat de această ocazie pentru a acuza din nou Occidentul că alimentează tensiunile cu Rusia. „Trebuie să alegem membri ai Parlamentului European care vor susţine iniţiativele de

Magazinele ANAF au vândut anul trecut de 1 milion de lei. Marfa confiscată poate avea discounturi și de 75%

Magazinele ANAF au vândut anul trecut de 1 milion de lei. Marfa confiscată poate avea discounturi și de 75%

Anul trecut și în primele trei luni ale acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), respectiv Direcția operativă de valorificare bunuri confiscate (D.O.V.B.C.) din cadrul Direcţiei generale executări silite cazuri speciale (D.G.E.S.C.S.), a vândut mărfuri confiscate în valoare de 1,39 de milioane de lei, din care puțin peste 1 milion de lei în 2023

Update: La anchetă participă și o echipă din INC. O echipă de experți de la INSEMEX a ajuns la Botoșani pentru a cerceta circumstanțele în care s-a produs explozia de la magazinul Dedeman

Update: La anchetă participă și o echipă din INC. O echipă de experți de la INSEMEX a ajuns la Botoșani pentru a cerceta circumstanțele în care s-a produs explozia de la magazinul Dedeman

Potrivit sursei citate, criminaliştii INC lucrează la stabilirea cauzelor deflagraţiei alături de ofiţerii şi subofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale al IJ Botoşani. „În acest moment se continuă cercetarea de la faţa locului de către specialiştii criminalişti din cadrul Serviciului criminalistic – IPJ Botoşani şi din cadrul INC. Această activitate se va desfăşura pe parcursul a

AEP l-a sancționat pe primarul Constanței cu 2.200 de lei pentru că nu a sigurat un număr de cinci urne distincte în secțiile de vot

AEP l-a sancționat pe primarul Constanței cu 2.200 de lei pentru că nu a sigurat un număr de cinci urne distincte în secțiile de vot

Chiţac a fost sancţionat pentru că în secţiile de votare din municipiul reşedinţă nu au fost asigurate câte cinci urne distincte pentru fiecare buletin de vot, ci câte trei, prevăzute în interior un perete despărţitor. Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ, Vlad Jipa, în urma sesizărilor primite au fost verificate două secţii de votare, reieşind

Companiile chinezești vor să ceară statului să înceapă o anchetă în privința importurilor de produse lactate din UE

Companiile chinezești vor să ceară statului să înceapă o anchetă în privința importurilor de produse lactate din UE

Potrivit datelor publicate de Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI) din cadrul Comisiei Europene, în anul 2023 blocul comunitar a exportat spre China produse lactate în valoare de 1,7 miliarde de euro, în scădere faţă de exporturile în valoare de două miliarde de euro din 2022. Articolul publicat sâmbătă pe reţeaua de

AEP anunță că a comandat tipărirea suplimentară a 19.766 de buletine de vot

AEP anunță că a comandat tipărirea suplimentară a 19.766 de buletine de vot

Potrivit unui comunicat al AEP transmis sâmbătă, au fost tipărite suplimentar 19.766 de buletine de vot, 9.857 pentru alegerea consiliului local şi 9.909 pentru alegerea primarului, pentru 55 de circumscripţii electorale din judeţele Alba, Caraş-Severin, Dolj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Timiş. „În temeiul art. 1 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 218H/07.06.2024

Scroll to Top