Colegiul Medicilor Stomatologi cere Colegiului Farmaciștilor renunțarea la tratamentul discriminatoriu privind dotarea cabinetelor stomatologice cu truse de urgență
„Această problemă, generată de lipsa unei reglementări adecvate, împiedică cei peste 25.000 de medici stomatologi din România să ofere medicamentaţia necesară pacienţilor, deşi au responsabilitatea legală să fie dotaţi, ca şi medicii generalişti, cu trusă de urgenţă obligatorie”, a declarat vicepreşedintele CMSR Luminiţa Oancea, într-un comunicat transmis joi către Agerpres. Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii