ziaruleconomic

Magazinele Zara din Ucraina încep să se redeschidă

Magazinele Zara din Ucraina încep să se redeschidă

Cel mai mare retalier de fast-fashion din lume, Inditex  intenţionează să redeschidă 20 de magazine în Ucraina, trei dintre ele sub brandul Zara, într-o primă fază, şi să reia vânzările online. Primele magazine vor fi în jurul regiunii Kiev. ”Prioritatea grupului continuă să fie siguranţa angajaţilor şi a clienţilor săi”, a spus compania într-un comunicat

Noi alegeri vor fi organizate la Belgrad

Noi alegeri vor fi organizate la Belgrad

„Am decis (…) să avem noi alegeri la Belgrad”, a declarat primarul interimar al Belgradului, Aleksandar Sapic, în urma unei reuniuni a Partidului Progresist Sârb (SNS) al preşedintelui Aleksandar Vucic (dreapta naţionalistă), care a câştigat alegerile. Observatorii de la Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE)

Șeful Wind Europe la București: Dezvoltarea proiectelor eoliene și solare va trebui, legal, să fie prioritară pentru interesul public și în România, din vară

Șeful Wind Europe la București: Dezvoltarea proiectelor eoliene și solare va trebui, legal, să fie prioritară pentru interesul public și în România, din vară

“Guvernul României trebuie să implementeze toate aceste reguli noi europene până la 30 iunie 2024. Din acel moment dezvoltarea proiectelor eoliene şi solare va trebui privită din punct de vedere legal ca fiind prioritară pentru interesul public. In Germania, aceasta lege deja a fost aprobata”, a spus Giles Diskson, șeful Wind Europe, Asociația industriei eoliene

Ministerul Sănătății a alocat peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru spitalele din județul Brașov

Ministerul Sănătății a alocat peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru spitalele din județul Brașov

Din suma totală de 106,5 milioane de lei, aproximativ jumătate, 50 de milioane de lei, reprezintă investiţii pentru reabilitarea şi dotarea spitalului municipal Făgăraş şi al celui orăşenesc de la Victoria, vizitate, sâmbătă, de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Alexandru Rogobete. „Ministerul Sănătaţii susţine autorităţile locale care au vocaţia dezvoltării serviciilor medicale

Companii globale sunt interesate să investească în energie în România – ministrul Energiei

Companii globale sunt interesate să investească în energie în România – ministrul Energiei

„Am avut bilaterale cu omologii din Azerbaidjan, Republica Moldova, Serbia şi Slovacia, dar şi cu o serie de companii globale din sectorul energetic: Socar, Taqa, Masdar. Prilejul a fost reuniunea ministerială a Coridorului Sudic, mega-proiectul de peste 40 de miliarde euro, care aduce gazul azer, prin Turcia, în Europa, reducând dependenţa continentului european faţă de

Olaf Scholz promite clarificări rapide în legătură cu o posibilă scurgere de informații din armata germană, de care a beneficiat Rusia

Olaf Scholz promite clarificări rapide în legătură cu o posibilă scurgere de informații din armata germană, de care a beneficiat Rusia

Vorbind în marja unei vizite la Vatican sâmbătă, el a descris situaţia ca fiind o „chestiune foarte serioasă”, care trebuie clarificată foarte atent, foarte intens şi foarte rapid, relatează DPA, citată de Agerpres . Conversaţia dintre ofiţeri germani din domeniul apărării a fost publicată vineri de şefa postului de televiziune rusesc de stat RT, Margarita

Benzinăriile Rompetrol și-au crescut profitul în 2023

Benzinăriile Rompetrol și-au crescut profitul în 2023

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat 3,46 de miliarde de dolari în anul 2023, cu 13% sub nivelul din anul anul precedent, explicația ținând mai ales de scăderea prețului carburanților, 2022 fiind un an excepțional pentru tot sectorul de petrol și gaze. “În 2023, comparativ cu 2022, media cotațiilor Platts

Marcel Ciolacu, discuții cu premierul Pedro Sanchez despre acordarea dublei cetățenii românilor din Spania: În curând această dorinţă a românilor din Spania o să devină realitate

Marcel Ciolacu, discuții cu premierul Pedro Sanchez despre acordarea dublei cetățenii românilor din Spania: În curând această dorinţă a românilor din Spania o să devină realitate

„Am avut astăzi o întâlnire cu preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, în care am discutat despre proiectele comune pe care le au Spania şi România. Am profitat de ocazie pentru a-i mulţumi premierului spaniol pentru sprijinul oferit de Preşedinţia Spaniei la Consiliul UE în vederea aderării României la spaţiul Schengen pe cale

Scroll to Top