Hidroelectrica a finalizat cu succes lucrările la hidrocentrala de la Costişa
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, valoarea negociată a acestei lucrări este de şase milioane de lei, iar realizarea proiectului a fost posibilă datorită colaborării dintre Hidroelectrica şi echipa tehnică de la Hidroserv. Proiectul a fost realizat într-un interval de 155 zile lucrătoare, iar lucrarea va permite centralelor să funcţioneze la