Colegiul Medicilor Stomatologi cere Colegiului Farmaciștilor renunțarea la tratamentul discriminatoriu privind dotarea cabinetelor stomatologice cu truse de urgență

Colegiul Medicilor Stomatologi cere Colegiului Farmaciștilor renunțarea la tratamentul discriminatoriu privind dotarea cabinetelor stomatologice cu truse de urgență

„Această problemă, generată de lipsa unei reglementări adecvate, împiedică cei peste 25.000 de medici stomatologi din România să ofere medicamentaţia necesară pacienţilor, deşi au responsabilitatea legală să fie dotaţi, ca şi medicii generalişti, cu trusă de urgenţă obligatorie”, a declarat vicepreşedintele CMSR Luminiţa Oancea, într-un comunicat transmis joi către Agerpres.

Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 153/ 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea înfiinţării, autorizării şi funcţionării unui cabinet stomatologic unitatea sanitară are obligaţia dotării cu o trusă de urgenţă.

Cu toate acestea, susţine CMSR, în baza prevederilor legislative actuale, procurarea antibioticelor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope pentru trusa de urgenţă obligatorie de la nivelul cabinetelor medicale şi stomatologice nu are o reglementare specifică, existând doar prevederi privind prescrierea acestora către pacienţi.

„Din acest motiv, cabinetele stomatologice întâmpină greutăţi în achiziţionarea acestor medicamente/ substanţe, neexistând o practică unitară la nivelul ţării. CMSR a decis să se alăture CMR pentru a solicita Ministerului Sănătăţii adoptarea unei reglementări legislative specifice, aplicabile în mod unitar la nivelul ţării, în vederea achiziţiei şi deţinerii de antibiotice, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope de către cabinetele medicale stomatologice pentru trusa de urgenţă, norme care să reglementeze inclusiv obligaţia farmaciilor de a elibera aceste substanţe conform procedurii stabilite, pentru o practică profesională conformă”, precizează sursa citată.

Până la emiterea acestui act normativ, conducerea CMSR arată că a solicitat Colegiului Farmaciştilor să ceară membrilor săi aplicarea aceleiaşi proceduri de care beneficiază membrii CMR şi pentru cabinetele stomatologice autorizate, în vederea procurării psihotropelor şi antibioticelor necesare pentru trusa de urgenţă obligatorie.

„În acest fel, până la completarea cadrului normativ, obligaţiile legale vor putea fi respectate de toate cabinetele stomatologice, iar pacienţii români vor putea fi trataţi corespunzător, inclusiv în situaţii de urgenţă”, mai spun reprezentanţii CMSR.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top