Liderii europeni analizează posibilitatea creării unei zone-tampon de 40 de kilometri între liniile frontului din Ucraina și Rusia, ca parte a unui potențial acord de pace. Propunerea, vehiculată de diplomați și oficiali militari, ar fi una dintre ultimele opțiuni pentru a opri războiul care a intrat deja în al patrulea an. Totuși, ideea ridică numeroase întrebări și temeri.
Deși Moscova ar putea accepta scenariul, Kievul rămâne reticent, întrucât zona-tampon ar putea presupune concesii teritoriale. Mai mult, SUA nu sunt implicate în mod direct în aceste discuții, iar absența Washingtonului din negocieri ridică semne de întrebare privind soliditatea garanțiilor de securitate.
Oficialii europeni estimează că pentru supravegherea unei astfel de zone ar fi nevoie de un număr variabil între 4.000 și 60.000 de militari. Franța și Marea Britanie sunt așteptate să joace un rol central, însă state precum Polonia și Germania au anunțat deja că nu vor trimite trupe. Între timp, Estonia s-a oferit să contribuie, în timp ce Ucraina ar urma să suporte cea mai mare parte a efortului militar.
Propunerea vine într-un moment delicat, după ce Rusia a lansat un atac rar asupra centrului Kievului, soldat cu cel puțin 23 de morți și pagube asupra unor clădiri europene, inclusiv sediile Uniunii Europene și British Council. Aceste evenimente pun sub semnul întrebării eficiența unei eventuale zone de încetare a focului, în condițiile în care Moscova nu a arătat disponibilitate pentru pace.
O parte dintre diplomați se tem că o zonă-tampon ar putea expune orașele ucrainene unui risc sporit de reinvadare, mai ales în lipsa unor garanții clare privind regulile de angajare și răspunsul în caz de escaladare. În plus, mutarea unor trupe NATO spre Ucraina ar putea vulnerabiliza apărarea flancului estic al alianței, aspect care îngrijorează mai multe state membre.
Rolul SUA ar urma să fie limitat, Washingtonul fiind dispus cel mult să furnizeze informații prin satelit și sprijin aerian. Europa se vede astfel pusă în situația de a lua inițiativa, dar fără a avea încă un plan unitar. Diplomații recunosc că discuțiile seamănă mai degrabă cu „un dans al prudenței”, fiecare stat ezitând să își arate deschis angajamentele.
