Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, extrădat recent în Republica Moldova, ar putea scăpa de o parte dintre acuzațiile care i se aduc, din cauza calității slabe a probelor. Expertul Watchdog, Alexandru Bot, susține că unele dosare deschise pe numele lui Plahotniuc conțin neconcordanțe majore, iar o parte din probele prezentate de procurori sunt „șubrede” și pot fi ușor contestate în instanță.
„Deși riscă până la 15 ani de închisoare în cazul unui cumul de pedepse, nu este exclus ca unele cauze să fie închise sau să se soldeze cu achitări. Într-un dosar penal, prima scripcă nu este judecătorul, ci procurorul, care trebuie să vină cu o acuzație solidă”, a explicat Alexandru Bot în cadrul unei intervenții la IPN.
Expertul a făcut referire în special la dosarul blanchetelor pentru pașapoarte, în care prejudiciul estimat de Procuratura Anticorupție se ridică la 40 de milioane de euro. „Acolo s-au calculat prejudicii uriașe, dar Inspecția Financiară a menționat chiar în dosar că nu are competența de a face aceste calcule. Asta ridică semne de întrebare serioase privind validitatea probelor”, a precizat el.
Potrivit lui Bot, probleme similare apar și în alte dosare, unde acuzațiile formulate împotriva funcționarilor de la ASP ar fi identice cu cele adresate lui Plahotniuc. „Dacă materialele sunt aceleași, atunci avem o problemă gravă de consistență. Faptele trebuie clar delimitate, altfel dosarul se poate prăbuși”, a avertizat expertul.
Acesta a adăugat că judecătorii nu pot corecta erorile procurorilor, ci, dimpotrivă, trebuie să le sancționeze atunci când observă lipsa de fundament a acuzațiilor. „Calitatea actului de urmărire penală este esențială, iar orice greșeală procedurală poate anula ani întregi de muncă”, a spus el.
Vlad Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie pe aeroportul din Atena și extrădat pe 25 septembrie în Republica Moldova. În prezent, se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, fiind cercetat în patru cauze penale, inclusiv frauda bancară, dosarul „Metalferos” și afacerea blanchetelor pentru pașapoarte.




