Traficul din Chișinău a devenit simbolul unei capitale blocate nu doar în mașini, ci și în improvizație administrativă. Orele pierdute zilnic pe bulevarde și în intersecții au transformat deplasările de routine în test de nervi, iar șoferii și pietonii simt că orașul nu mai funcționează pentru oameni, ci doar pentru mașini. Ambuteiajele nu mai sunt excepția de vârf de zi, ci norma de dimineață și de seară, iar sentimentul dominant este de neputință și iritare continuă.
În fața acestei realități, primarul Ion Ceban preferă să paseze responsabilitatea spre Parlament sau Guvern, sugerând că problema traficului ar ține în primul rând de cadrul legislativ național. Însă adevărul administrativ este simplu: primăria are pârghii directe asupra felului în care se circulă în oraș. De la planificarea urbană și regimul de autorizații, până la organizarea intersecțiilor și prioritizarea transportului public, deciziile-cheie se iau la Chișinău, nu la București sau Bruxelles.
Lipsa parcărilor organizate, a unui sistem coerent de parcări cu plată și absența unor soluții moderne – parcări multietajate, zone clar reglementate pentru rezidenți, reguli stricte pentru noile construcții – alimentează haosul. Blocurile noi apar cu locuri de parcare „pe hârtie”, dar în realitate mașinile ajung pe trotuare, spații verzi sau benzi de circulație. Fără reguli aplicate ferm, orașul devine un labirint de mașini parcate la întâmplare, iar orice proiect de „modernizare” pare doar un strat nou de asfalt peste aceeași dezordine.
Transportul public rămâne, la rândul său, departe de standardele unei capitale europene. Fără rețea coerentă de benzi dedicate, fără prioritate reală în intersecții și fără o strategie clară de încurajare a utilizării troleibuzelor și autobuzelor în defavoarea mașinii personale, Chișinăul continuă să fie dominat de trafic individual. Când oamenii nu au o alternativă rapidă, previzibilă și sigură, rămân captivi în propriile mașini – iar orașul se sufocă.
Traficul nu este doar disconfort psihologic, ci cost economic și de sănătate: combustibil ars inutil, productivitate pierdută, poluare crescută, stres zilnic. Fiecare ambuteiaj înseamnă bani pierduți de firme, timp pierdut de angajați și aer mai toxic pentru locuitori. Iar când administrația locală este zdruncinată periodic de scandaluri de corupție în achiziții și contracte, încrederea că marile proiecte de infrastructură vor fi făcute corect și în interes public scade dramatic.
În acest context, mesajul politic dominant al administrației Ceban – victimizare, atacuri la adresa altor instituții, auto-promovare – contrastează dureros cu realitatea din teren. Chișinăul are nevoie de un plan integrat de mobilitate urbană, de decizii tehnice asumate și de transparență în fiecare contract legat de drumuri, parcări și transport. Altfel, orașul rămâne blocat într-un dublu ambuteiaj: pe șosele, în coloane de mașini, și în administrație, între orgolii politice și lipsă de responsabilitate.
