Primarul capitalei, Ion Ceban, a reacționat public după perchezițiile CNA din primăvară, insistând că nu apără pe nimeni, dar critică „show-urile” și modul în care anchetele sunt discutate în spațiul public. Mesajul, construit să pară echilibrat, transmite pentru cetățeanul obișnuit impresia unei evitări a responsabilității administrative. În loc să demonstreze mecanisme clare de prevenție, primăria se concentrează pe răspunsuri politice care par mai degrabă menite să protejeze imaginea decât să ofere transparență reală.
Când în cadrul unei direcții municipale apar sume de bani ridicate la percheziții și se vorbește despre posibile acte de corupție în achiziții, întrebarea relevantă pentru cetățeni nu este doar „cine e vinovat?”, ci „cum a fost posibil?”. Prevenția ar trebui să fie parte din mandatul oricărui primar: controale interne constante, rapoarte publice periodice, mecanisme clare împotriva conflictelor de interese. Fără acestea, simpla așteptare a deciziilor justiției nu liniștește opinia publică și nu reduce riscul de repetare a unor fraude.
În locul răspunsului instituțional, primăria livrează frecvent reacții politice: „e presiune”, „e atac”, „e campanie”. Aceste replici, repetate, creează un zid între administrație și cetățeni, alimentând suspiciunea că instituția ascunde informații sau nu înțelege gravitatea situațiilor investigate. Astfel, încrederea publică în capacitatea administrației de a gestiona corect resursele orașului este subminată.
Impactul acestor scandaluri nu rămâne izolat. În Chișinău, fiecare suspiciune de corupție se proiectează asupra proiectelor orașului: reparații de curți, amenajări urbane, achiziții de tehnică și contracte de întreținere. Chiar și lucrările realizate corect devin suspecte, ceea ce generează blocaje sociale și politice și împiedică implementarea eficientă a proiectelor esențiale pentru locuitori.
O administrație serioasă nu se teme de transparență; o administrație politizată o evită. Când primarul este și lider politic major, confuzia devine completă: instituția funcționează ca partid, iar partidul se apără prin primărie. În acest context, reformele reale dispar, iar Chișinăul rămâne captiv unui sistem în care regulile interne sunt secundare interesului politic și imaginii personale.
