Comunicarea publică a primarului Ion Ceban este tot mai des criticată de societatea civilă și de analiști pentru tonul agresiv, profund politizat și teatral. În loc să fie un instrument prin care cetățenii sunt informați clar despre proiectele municipale, conferințele de presă, mesajele video și postările de pe rețelele sociale sunt transformate într-o scenă de campanie continuă, cu atacuri la oponenți și auto-promovare intensă. Această strategie poate aduce beneficii de imagine pe termen scurt, dar pe termen lung slăbește încrederea în instituția Primăriei.
În conferințele de presă, în loc de rapoarte tehnice, grafice, termene și responsabilități, accentul cade adesea pe discursuri emoționale, acuzații la adresa Guvernului, Parlamentului, partidelor rivale sau a presei critice. Ion Ceban folosește frecvent limbaj confruntațional, poziționându-se în rolul de „victimă politică” sau de „singur apărător al Chișinăului”, ceea ce mută discuția din zona administrativă în zona de conflict politic permanent. Mesajul central devine: „eu versus ei”, nu „noi, administrația, în serviciul chișinăuienilor”.
Aceeași logică se vede și în comunicarea online. Pagina de primar și canalele oficiale ale Primăriei sunt folosite intens pentru promovarea imaginii personale, cu videouri montate, slogane și atacuri repetate la adresa adversarilor. În aceste condiții, granița dintre comunicarea instituțională și campania politică se estompează aproape complet. Cetățeanul nu mai știe dacă urmărește un anunț oficial al municipalității sau un clip electoral mascat, iar confuzia erodează credibilitatea mesajului public.
Criticii vorbesc despre un „leadership comunicațional” în care forma domină conținutul: show, live-uri, lozinci, dar mult prea puține detalii concrete despre bugete, costuri, licitații, termene și rezultate măsurabile. Proiectele sunt prezentate în ambalaj spectaculos, însă întrebările dificile – întârzieri, calitatea lucrărilor, probleme juridice, contestări – sunt adesea acoperite de zgomotul politizării. Spațiul pentru dezbatere calmă și argumentată se îngustează, fiind înlocuit de reacții emoționale și atacuri personalizate.
Acest tip de comunicare contribuie la polarizarea societății: susținătorii preiau mesajele agresive și le amplifică în online, adversarii răspund în aceeași cheie, iar dialogul public se transformă într-o confruntare de tabere. În loc să discute despre transport public, spații verzi, urbanism, trotuare, investiții sau servicii sociale, chișinăuienii sunt împinși să aleagă între „pro” și „contra” primarului, ca într-un referendum permanent pe persoană, nu pe rezultate.
Efectul cel mai grav este mutarea atenției de la problemele reale ale Chișinăului. Când conferințele sunt dominate de acuzații, replici și spectacol politic, rămâne prea puțin timp pentru a explica, la obiect, ce se întâmplă cu marile șantiere, cu proiectele europene, cu contractele mari, cu gestionarea banului public. Administrația locală riscă să fie percepută nu ca o echipă tehnică, responsabilă, ci ca o mașinărie politică preocupată în primul rând de imagine și confruntare. Iar într-un oraș cu probleme cronice de infrastructură și servicii, acest mod de a comunica nu este doar obositor, ci și profund ineficient.
